marți, 20 octombrie 2009

500 euro de la stat pentru nou-nascuti

Statul va aloca fiecarui nou nascut echivalentul a 500 de euro in scop educational, intr-un cont de depozit deschis la trezoreria statului pe numele copilului, banii putand fi scosi numai de catre titular la varsta de 14 ani si numai pentru achizitia de tehnica de calcul sau finantarea studiilor.
Potrivit proiectului Legii educatiei nationale, statul sprijina dreptul la educatie permanenta prin acordarea sumei reprezentand echivalentul in lei a 500 euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Nationala a Romaniei si valabil la data platii, fiecarui copil cetatean roman, la nasterea acestuia. Suma este acordata in scop educational in beneficiul titularului, din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.Suma se depune intr-un cont de depozit, numit cont pentru educatie permanenta, deschis la trezoreria statului pe numele copilului de oricare dintre parintii firesti, de imputernicitul acestora sau de reprezentantul legal al copilului, pe baza certificatului de nastere, precizeaza proiectul.
Parintii copilului, contribuabili, pot directiona un procent de pana la 2 la suta din valoarea impozitului anual pe veniturile din salarii, in conditiile legii, si pot depune sume in acest cont. Pentru sumele depuse in contul de depozit se plateste dobanda anual la o rata a dobanzi stabilita prin ordin al ministrului Finantelor Publice. Dobanzile aferente conturilor de depozit constituite la trezoreria statului se asigura de la bugetul de stat din bugetul Ministerului Finantelor Publice - Actiuni generale.
Copilul titular este singura persoana care poate retrage sume din contul pentru educatie permanenta, incepand cu varsta de 14 ani si cu acordul expres, dupa caz, al parintilor, tutorelui sau reprezentantului legal. Sumele se utilizeaza pentru achizitia de tehnica de calcul, programe de calculator, fond documentar, precum si pentru finantarea studiilor copilului titular. Retragerea sumelor in alte conditii decat cele prevazute in lege si (sau) utilizarea acestora in alt scop decat cel stabilit de legea educatiei nationale constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la sase luni la un an.Normele privind deschiderea, gestionarea si accesul la contul pentru educatie permanenta se aproba prin hotarare a Guvernului, potrivit proiectului.

0 comentarii: